RGB-170226-10454

photo: Alex Sava

Dupa ultimul an in care am trecut printr- o serie de  experiente intense, am fost tentat sa studiez psihologia fricii  si sa aflu cum functioneaza aceasta, asupra performantei.

Frica este un proces natural, chimic care rezultă din răspunsurile hormonale și neuro-chimice din creier la pericole concrete și realiste. Este un răspuns de supraviețuire, de lupta sau fuga. Dar intrebarea esentiala  de la care a inceput si cautarea mea e : noua ne e frica de a cadea, sau de a esua?

Diferenta dintre cele doua tipuri de frici e uriasa. Frica de a cadea in alpinism, se refera la consecintele imediate asupra corpului nostru, in timp ce frica de a esua se refera la felul in care vom fi vazuti  de ceilalti dupa ce am esuat.

Frica de a cădea

În primul rând, există un eveniment. În al doilea rând, există șoc. În al treilea rând, există răspunsul organismului. Acest răspuns poate lua trei forme: lupta, fuga sau blocaj. Lupta sau fuga confruntă amenințarea în mod direct, cum ar fi sa vezi un urs si sa o iei la fugă. Ambele răspunsuri descarca energia care se acumulează în organism. In escalada, răspunsul prin blocaj e cel mai frecvent  si  poate fi complex, pentru ca nu poti nici sa fugi si nici sa lupti cu senzatia pe care o ai, odata ajuns la 5 m deasupra spitului . Din păcate, aceasta emotie  poate incatusa întregul corp, care paralizează întreagul organism.

Frica in general, e emotia chimica provocata de cortizolul si adrenalina din corp. Exista cateva solutii eficiente prin care putem lucra cu frica si nu impotriva ei. In primul rand frica e un mecansim de protectie, care nu trebuie eliminat, ci mai degraba inteles foarte bine.

Steve House spunea: ”Focus on the task at hand, break that task down into attainable parts, get yourself from one point of safety  to the next”

Daca am descompune frica in bucati, vom observa ca ea apare in momentul in care te indepartezi de zona de siguranta/confort. Dar siguranta e relativa de la persoana la persoana. Cu cat un om e mai obisnuit cu frica de adancuri cu atat va putea sa inoate mai relaxat pe distante tot mai lungi.

In alpinism, frica de inaltime  e frecventa la incepatori si nu poate fi rezolvata decat petrecand cat mai mult timp la inaltime, in timp, corpul se obisnuieste si incepe sa se simta confortabil in inconfortabil.

Un catarator care a cazut de peste 50 de ori nu mai are nici o problema in a cadea a 51-oara, mintea lui cunoaste senzatia si transmite corpului o relaxare si o incredere suplimentara.

Am fost intrebat de nenumarate ori, daca nu mi-e frica sa petrec zile in sir la altitudine in Himalaya. Raspunsul e simplu, nu simt nici cea mai mica frica cand ma aflu in Himalaya, de multe ori mi-e mai frica de pericolele care ma pandesc jos in oras. Simt asta pentru ca am o experienta complexa si cunosc foarte bine riscurile.  Conceptul meu de siguranta poate parea un cosmar pentru o persoana cu frica de inaltime.

RGB-170226-10985

photo: Alex Sava

Indiferent de domeniul in care activam, aveam  de-a face cu frica.  Important e felul in care o gestionam.

Lupta cu lucrurile care ne sperie e un proces esential in dezvoltarea noastra personala si in drumul spre progres.

 

Frica de a eșua

Am observat  in expeditile din Himalaya, ca frica de a incerca un traseu dificil imi limita toata pregatirea fizica si potentialul pe care il aveam. Exista o frica de necunoscut, de mine insumi. Frica de a esua ne limiteaza si  ne fura visele , fie ca e vorba de un varf la propriu sau la figurat.

Pentru a contracara aceste sentimente, am invatat cu timpul sa evaluez foarte bine riscul la care ma expun, desi spre deosebire de buissnes unde poti face o balanta obiectiva intre un risc scazut si un risc major, in alpinism nimeni cu minte la cap, nu poate sa isi asume un worst-case-scenario.

Alpinismul e la baza, un joc mental deosebit . Sa lucrezi la inteligenta emotionala nu e un lucru usor, dar cu timpul, putem dezvolta aceasta inteligenta, prin depasirea constanta a limitelor.

In primavara anului 2016, am inceput ascensiunea varfului Cholatse via French Route. Timp de 5 zile am inaintat constant pe niste conditii cumplite alaturi de Zsolt Torok, iar la un punct am ajuns la limita supravietuirii. Succesul de a ajunge pe varf a fost determinat de 3 intrebari pe care ni le-am pus in acele momente:

– Care e sansa de a cadea si a nu mai putea continua ?

– Care sunt consecintele unei astfel de caderi ?

– Cat de sincer am respuns la intrebarea unu si doi?

Sinceritatea de a raspunde la aceste intrebari a  fost vitala, pentru ca  ascensiunea unei  rute superbe la care am visat o viata se putea transforma foarte rapid intr-o tragedie. Una dintre cele mai periculoase fenomene in care cad alpinisti de altitudine e febra de varf. Acest fenomen umbreste ratiunea si conduce de cele mai multe ori la accidente grave.

dsc05463                                                                      Varful Cholatse -6440m

Intr-o lume in care expeditile ajung sa coste sume uriase si pot fi finantate doar cu ajutorul sponsorilor, e important inainte de a cere bani , sa ne gandim daca finantarea unei expeditii merita pretul libertati si a liberei  constinte in cazul in care decidem sa renuntam la ascensiune din motive obiective.

Cred ca trebuie sa intelegem  foarte bine faptul ca esecul face parte din procesul succesului. In momentul in care  lasam ego-ul sa ne controleze , vom avea parte  fie de o plafonare totala, datorita fricii de a esua, fie de o febra a varfului, extrem de periculoasa. Primul pas e sa respingem  toate asocierile negativa a ideii, ca frica ar fi daunatoare. Frica e sanatoasa si e parte din natura umana.

Cand avem niste obiective clare, cand ne chinuim sa ajungem acolo unde ne dorim, cu siguranta vom esua pe parcurs. Dar asta e calea sanatoasa pe care ar trebui sa ne-o asumam fiecare dintre noi, chiar daca ego-ul nostru va fi facut flenduri.

In vara anului 2014 mi-am impus ca obiectiv un traseu de escalada (7c)  pe care l-am incercat de peste 40 de ori, iar in final am renuntat , nereusind sa il catar. Am considerat pentru mult timp un esec total zecile de ore si incercarile interminabile . Acel traseu a creat in  subconstientul meu frica de a nu esua din nou, astfel pentru o perioada am renuntat total la traseele dificile de escalada .   In mintea mea adevaratul succes era reprezentat de acel moment specific in care voi asigura ultima bucla si voi primi aplauzele celor din jur.

In momentul in care nu am mai avut nici o pretentia asupra performantelor mele ca si catarator de grad, am reusit sa ma detasez si sa renunt complet la ego-ul meu.  Acela a fost punctul in care am inceput sa catar liber, fara presiune, bucurandu-ma cu adevarat de fiecare miscare, curand am inceput sa progresesz cu adevarat, iar in anul urmator am facut traseul din 2014 din doua incercari.

Ulterior, catarand  si alte trasee mai dificile, am realizat ca adevaratul succes nu e reprezentat de momentul in care ajungi in top-ul unui traseu sau pe varful unui munte , ci de zecile de ore de munca si incercari, in urma carora  nu am acceptat sa ma dau batut.  Ca si oameni avem de multe ori tendinta de a devaloriza ziua de azi si de a ne focusa doar asupra obiectivului final.

Dar adevaratul succes sta in provocarile de zi cu zi.

RGB-170226-10417

photo: Alex Sava 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *