(for EN please scroll down)

Dupa ascensiunea superba de pe varful Kiajo Ri 6186m , eram in sfarsit pregatiti de obiectivul nostru principal.

Fiind foarte bine aclimatizati,  am stabilit zborul cu elicopterul in 26 octombrie spre zona Makalu Barun, unde se afla varful –  Peak 5 . Oficial neurcat de nici un om pana in prezent.

Am luat elicopterul din Machermo si am aterizat in Namche pentru a lua niste corzi noi (corzile noastre au fost compromise pe Kiajo Ri),   dupa care am zburat spre Lukla, unde elicopterul a  realimentat  iar in cele din urma am pornit spre Peak 5 la granita dintre Tibet/Nepal.

screen-shot-2016-11-09-at-09-36-22

Dupa  o ora de zbor  cu elicopterul , ne-am data rapid seama inca din aer   ca toate hartile pe care le aveam sunt gresite, iar tabara de baza nu se afla in zona stabilita.  Dupa ce am survolat  de cateva ori zona, pilotul ne-a anuntat ca nu mai are combustibil, si e obligat sa se se intoarca in Lukla. Situatia era cu atat mai tensionata cu cat zona era atat de izolata incat jos nu se vedea nici urma de om. In final am observat o casa mica intr-o vale si o turma de yaci,  aici era singura noastra varianta de a ateriza. In scurt timp am aterizat, langa micutul lodge. Am aflat ulterior ca ne aflam in Langmale Karka la aproximativ 4100m.

Aici erau doua femei  sherpa care  se ocupau de yaci, evident nu vorbeau engleza, iar comunicarea s-a defasurat prin semne in primele ore . Am aflat  ulterior ca cu 4 zile in urma trecusera pe acolo porterii nostri cu echipamentul din tabara de baza.  Am intuit imediat faptul ca si ei au fost indusi in eroare de hartile gresite si au montat tabara de baza pe o alta vale la 4 ore distanta. Era cea mai importanta informatie.

Cel putin stiam unde sa cautam. Zsolt a ramas cu echipamentul iar eu am pornit in cautarea baietilor nostri.

Dupa 3 ore am ajuns intr-o vale larga numita Sherson Valey, aici i-am gasit pe cei 7 porteri cu tabara de baza instalata. Evident gresisera varful. Dupa bucuria de a ne intalni, am strans corturile si am pornit inapoi spre Langmale Karka.

Cu cateva saptamani inainte de a pleca in expeditie, am avut niste discutii cu domnul Doug Scott, care prin amabilitatea lui ne-a oferit niste harti, cartografiate in ani 80′ de primele expeditii britanice care au explorat zona. Aceste harti erau corecte si erau cel mai bun reper pe care il puteam avea.  Astfel am putut localiza varful si un eventual loc pentru tabara de baza. El ne-a oferit si alte informatii importante despre zona, care s-au dovedit a fii foarte valoaroase pentru noi in urmatoarele saptamani.

dsc06836

Peak 5 – 6421m

Dupa relocarea taberei de baze cu niste eforturi considerabile, am ajuns la baza varfului in 28 octombrie. Vremea in zona Makalu nu era cea mai buna, asa ca am fost obligati sa asteptam doua zile fara a avea asteptari asupra unei schimbari.

Tabara de baza am instalat-o in apropierea unui lac, pe care l-am botezat ”Lacul Bucura”. La instalarea taberei de baza am muncit cateva ore datorita terenului foarte pietros. Ulterior am gasit taberele expeditilor din ani precedenti.

Dupa ora 10 in fiecare zi vremea se schimba radical si incepea fulguiasca si sa bata vantul puternic.

dsc06689

Am pornit spre varf in data de 30 octombrie in stil alpin, cu minimum de echipament. Fiecare gram de echipament conteaza asa ca am luat strictul necesar.

Am abordat direct primul perete, si am avut de catarat pasaje de 6a+, pe o stanca solida. A fost o catarare placuta chiar daca eram cu rucsacul in spate.

dsc06693

Iesind in partea superioara de gheatar, vremea s-a schimbat si a inceput sa bata puternic vantul. Asta ne-a obligat la prima tabara, pe care am facut-o in buza unei crevase la 5850m. Am prins temperaturi de -27 C in accea noapte. A fost o noapte in care nu am prea dormit. Gandul nostru era la varf.

A doua zi ne-am trezit foarte de vreme  cu intentia de a ajunge pe varf. Afara era atat de frig incat ne-a luat cateva ore pana sa ne echipam. Nici primusul nu functiona perfect, iar incalzirea a 3 l de apa ne-a luat 2 ore.  Am plecat in jurul orei 6 , pe un frig necrutator.  Am intrat in peretele superior  pe care l-am botezat ” peretele Caltun” iar   dupa o prima catarare pe stanca  solida am intalnit dificultati de M5-M6 cu pasaje de 6a. Dificultatea era sa cataram fara mansui, mai mult de cateva minute, dupa care eram obligati sa ne oprim si sa ne incalzim. Incercam in permanenta sa gasim refugii intre stanci ca sa nu ne bata vantul.

dsc06717

Dupa 6 lungimi pe o varianta directa am iesit in zona superioara unde am mai intalnit un ultim perete mai scurt dar foarte friabil, pe care l-am catarat in coltari.  In cele din urma am intrat pe creasta somitala.

Deja epuizati de vantul care sulfa incontinu si de temperaturile foarte scazute am reusit sa parcurgem creasta in 2-3 ore, ajungand pe varf la or 14.10 , ora Nepalului. Varful parea sa aiba 6421m. Nu am gasit nici o urma ca ar mai fi fost vreo expeditie inaintea noastra. Ne-am imbratisat si ne-am strans mana de bucurie, eram primi oameni care priveau Tibetul din acel loc. Dupa 5 minute pe varf, am decis as ne retragem datorita vizibilitati tot mai scazute si sa facem un bivuac in jurul altitudinii de 5900m.  Era deja tarziu iar vremea devenise tot mai urata.

Dupa 15 ore de ascensiune, am ajuns in zona crevasei, epuiziati, si obositi dupa o ascensiune in conditii extreme. A fost cea mai dificila noapte. Am prins temperaturi de -30 iar pe sacul de dormit s-a format o crusta de gheata.

A treia zi , am reusit sa ne mobilizam cu greu si sa coboram de pe munte pana in tabara de baza, efectuand peste 20 de rapeluri.

La baza varfului, am fost asteptati de porterii nostri cu ceai si biscuiti,  a fost unul dintre cele mai placute momente.

In Yangle Kharka am discutat cu un serpas  care are peste 200 de yaci si care parea sa stie foarte bine zona, despre numele varfului,  dar si despre expeditile din trecut.  El ne-a spus ca varful nu are decat un numar de inregistrare iar in ultimi 15 ani , 7 expeditii au incercat varful , unele cu sherpa suport. Nici una nu a reusit sa treaca de peretele final de la 6000m.  Am fost bucurosi sa aflam si de la localnici ca suntem prima expeditie care ajunge cu succes pe varf.

Ruta se numeste Romanian Flame. 6a+, M5/6, AI4 C1 90°

 

img_9606

 

dsc06736

dsc06755

 

dsc06716

 

DCIM100GOPROGOPR1282.

 

 

dsc06724

DCIM100GOPROGOPR1290.

dsc06692

 

 

 

DCIM100GOPROGOPR1318.

screen-shot-2016-11-07-at-08-41-59

 

DCIM100GOPROGOPR1337.

 

DCIM100GOPROGOPR1377.

 

 

dsc06672

EN

We, then, flew to Makalu Barun area on 26th, where our objective was the unclimbed Peak 5. Upon our arrival there, we quickly realized that every map we had was wrong and our summit was located in another valley. After finding some new porters, we relocated the BC with considerable efforts. We reached the base of Peak 5 on October 28th, thanks to accurate maps from 1980s received directly from Mr. Doug Scott.

On our arrival in Makalu region, weather wasn’t the best, so waited for a day. But there wasn’t any expectation of a change [in conditions]. We finally started on October 30th, in alpine style, with minimal equipment. We climbed the first wall directly, where we came across passages of 6a+ on solid granite. In lower parts, the climb was really pleasant… But when we reached the glacier, weather changed and strong winds started to blow. That forced us to do our first camp, which we prepared inside a crevasse at 5800m.

We got extreme temperatures of -27C in the night. Next day we left very early with the intention of reaching the summit. We entered the upper wall and met difficulties of M5-M6 and W4. After 6 lengths, we reached the top of this wall, where we found a somewhat easier ridge. After that, we entered the final ridge to the summit. Already exhausted by the wind and low temperatures, it took us 2-3 hours to traverse it, reaching the summit at 14:10 Nepali time.

According to our GPS device, the summit was 6421m. On upper parts of route we found no trace of any prior expedition. After spending just 5 minutes on summit we decided to withdraw due to low visibility and high winds. Our plan was to bivi at around 5,900m. After 15 hours, we reached our camp, exhausted and tired after a climb in extreme conditions. On third day, we descended to base camp, carrying more than 20 rappels.

Just before start of our ascent, we discussed [our plans] with a local named Ghanday Sherpa in Yangri Kharka village. He knows these mountains quite well and told us that since 2003, when the mountain was opened for climbing by Nepali government, no less than 7 big expeditions (including Sherpa support at high-altitude) attempted the mountain. None of them reached the summit, so I believe this makes our self-sufficient ascent, with little support in BC only, even more valuable.

We both summited on Nov. 1st, 14:10 local time, and in our ascent we had to face extreme cold, between -25 and -30 degrees C. Our line was complex, technical, mixed, combining rock-climbing granite walls up to 300m at a time with ice climbing a steep glacier on the face. The summit ridge is razor-sharp, very exposed, it was quite difficult.

We named our line of ascent “Romanian Flame” and we hope the Nepali government will allow us, according to customs, to also name the summit, currently known as Peak 5 or Saldim.”

2 thoughts on “Peak 5 – First ascent

  1. Felicitari inca o data baieti! Meritati toata amiratia si toata stima tuturor romanilor si nu numai! Tineti-o tot asa! Ne mandrim cu voi! Multa bafta! Sebi din Suceava.

    P.S. Sper sa ne mai intersectam, fie prin Thamel, fie pe aici pe acasa! Va respect! Ii transmit complimentele si salutarile mele si lui Zsolt! Sunteti faini! Best, Sebi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *